Pagini

vineri, 13 ianuarie 2012

Dezrobirea țiganilor, adevăr de la sursă

În Bucureşti, prin marea proclamaţiune revoluţionară din 11 iunie 1848, ţiganii auziră cuvântul armonios al libertăţii, ei deveneau cetăţeni liberi; iată ce se zicea în acea proclamaţiune: “Poporul român leapădă de pe sine neomenia şi ruşinea de a ţinea robi şi declară libertatea ţiganilor particulari. Cei ce au suferit până acum ruşinea păcatului de a avea robi sunt iertaţi de poporul român; iar patria, ca o mumă bună, din visteria sa, va despăgubi pe oricine va reclama că a avut pagubă din această faptă creştinească”.


Dar curând revoluţiunea, măreaţa revoluţiune, toate marile reforme, fură călcate şi zdrobite prin potcoavele cailor armatelor cotropitoare, şi nenorociţii emancipaţi fură din nou lănţuiţi; dar sămânţa era aruncată, şi curând ea trebui să-şi poarte roadele sale.

Tânăra generaţiune a Moldovei nu înceta a cere dezrobirea robilor particulari, atât în ţară, cât şi prin felurite broşuri ce le publica în străinătate; aşa de exemplu, între alţii,
Alexandru Papadopol-Calimach  scria, la 1855, pentru emanciparea ţiganilor articolele sale, publicate în Iaşi în “Foiletonul Zimbrului” din februarie 1856: “Un popor care pastrează robia, scria el, merită sa fie aşezat în rândul popoarelor osândite”!

Domnul Grigore Ghica al Moldovei, înainte de a depune frânele guvernului, după dispoziţiunile Tratatului de la Paris, vroi să-şi încoroneze domnia prin acte mari. Între acestea figura şi ultima lovire dată sclaviei, dezrobirea ţiganilor particulari. Consilierii tronului, miniştrii, erau luaţi dintre tineri, din pleiada acelora care din Unire şi democratizarea ţărilor române făcuseră programa vieţii lor. 

Ministru de finanţe era Petru Mavrogheni; el şi eu furăm însărcinaţi de domn cu redacţiunea proiectului de lege; el fu votat, putem zice, în unanimitate şi cu entuziasm de către Divanul adhoc, care pe atunci, în urma tratatului nefast de la Balta-Liman, devenise simulacrul Adunărilor legiuitoare desfiinţate în 1848.”

Mihail Kogălniceanu

Niciun comentariu: