"Dintre cei 165 de români (membri ai Academiei înainte de invazia bolșevică/n.n.), peste o sută au fost supuși - faptul e de notorietate - unor presiuni psihice și fizice vecine cu nebunia. Unii au fost ridicați și tinuţi în celule 2-3 zile ori 2-3 luni, după care erau readuși la catedre (vezi cazul lui Ion Petrovici și al multor altora).
Oameni în toată firea – personalități universal recunoscute ca atare - nu au acceptat ușor spaima cultivată metodic, nu puteau crede că era adevărat ce se spunea, și de aceea nu au reacționat. Imprudenți ca nişte adolescenţi! Au fost ridicați în puterea nopții și încarcerați (asupra acestor operațiuni nocturne față de familii speriate, nici astăzi nu avem o istorie - fie și numai orală, înregistrată pe bandă audio - de unde nevoia unei Fundații "Memoria Academiae"). Unii au fost omorâți la Sighet, alții, la Văcăreşti, la Râmnicu Sărat, iar alții... de tramvai, după ce s-au "eliberat".
Unii, însă, se ascundeau pe unde puteau și cum puteau. Emil Racoviţă, de exemplu, înnebunit de atâta... Lâsenko, se "ascundea" în gulerul paltonului și umbla de nebun pe străzile Clujului (Petru Groza însuși va povesti, chipurile regretând, că văzându-l într-o astfel de postură a trecut pe trotuarul celălalt). Gr.T. Popa se ascundea pe sub scările "nu-știu-căror blocuri", până a murit (iulie 1948). Doctorul Const. Angelescu este unul dintre cei care nu au rezistat și a murit și el (sept. 1948)."
Petru Popescu Gogan, revista Memoria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu