Hegel ne atrage atenţia că operele de arta nu sunt elaborate pentru a fi studiate sau pentru a demonstra erudiţia autorilor, dar cu toate acestea ele trebuie să fie "nemijlocit inteligibile şi gustate".
Arta, crede el, nu există pentru un mic cerc închis format doar din câteva persoane culte, ci ea "există pentru naţiune în totalitatea ei ".[1]
Arta nu este însă un obiect de consum şi nici nu-şi poate asuma răspunderea să hrănească naţiunea, fie această hrană doar spirituală. Arta ţine mai mult de absolut decât de interpretarea relativă. Dimensiunile ei cresc mai ales pe verticală şi se întind mai puţin pe orizontală. Fiind absolută, arta nu este nici dinamică, nici statică, întrucât, aşa cum s-a arătat, absolutul cuprinde şi dinamicul şi staticul, forme de existenţă relative".
Caracterul de lucruri ale operelor de artă nu indică, pentru sensibilitatea de azi, un aspect vulgar şi extern. Brâncuşi îşi numea operele proprii lucruri. Fiind lucruri, operele de artă pot fi construite. Pornind de aici, cercetătorul poate să-şi definească mai lesne terenul, iar activitatea lui să capete şi consistenţă şi autoritate.
Un comentariu:
"Eu n-adun nimic. Îmi spunea un popă, zice, păi dumneavoastră vă risipiti asa, vă poate fura oricine… Zic: uite, părinte, eu, zic, am adoptat conceptia regelui Frantei în materie de risipire a ideilor mele. Conceptia lui despre cartof. Cînd au venit cartofii din America, tăranii nu-i cultivau. ‘’Să mîncăm noi buruiana asta din pămînt…'’ Ce a zis regele Frantei? ‘’Mă, seamănă, mă, cartofi pe mosia mea si, cînd or vedea tăranii că îi păzesc, or să-si dea seama că-s lucru bun. Lăsati-i să fure, că asa se răspîndesc cartofii în tară.'’ petre tutea
Trimiteți un comentariu