Nu mi-ai răpit inima, soră mireasă,
Nici nu ți-am dat-o de bună voie,
Dar nu fiindcă nu se putea smulge din piept,
Ci că intrasei în mine.
E la locul ei, soră mireasă,
Ca un pui de vrabie
Părăsit de mămica lui,
Stă speriată ca un iepure
Surprins în mijlocul drumului
De farurile incolore ale mașinii
(Era prost ca miezul nopții
Și nu mai știa de trăiește sau ba).
Inima mea, inima mea,
Soră mireasă,
E pendula rămasă încremenită.
De nu mă atingi
Nu doar capul îmi e inutil,
Cuvintele însele devin bâlbâieli.
Sunt bolnav de iubire, soră mireasă
Sunt bobul de grâu spart de îngheț.
Și aștept primăvara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu