Terapie prin cuvinte

Cu mult înaintea lui S. Freud şi a altor savanţi care au descoperit rolul terapeutic al cuvântului, folosirea relatării şi a comunicării pentru autocunoaştere şi defulare, David a înţeles că mărturisirea prin cuvinte (într-un fel, spovedania de azi, dar numai sub un singur aspect!) oferă omului şansa de a nu păcătui:

Ziceam: “Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii, cât va sta cel rău înaintea mea.” 

Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare – Psalm 39, vers. 1-2.

Aşa cum doreşte şi Neagoe să fie inima omului plină de dovezi de iubire pentru Marele Creator, tot la fel mărturiseşte şi David că are inima plină de cuvinte care clocotesc, cuvinte pline de farmec, acre îl fac să proclame: “Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Şi ar dori, pentru a cânta pe măsura sentimentelor înalte: Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!  Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie - Psalm 45, vers. 1-2.

Cât de dăunătoare sunt intrigile a ştiut David, din păcate, nu doar din relatările altora, ci şi din propria lui familie. Cu mai multe soţii, cu fii care erau fraţi unii doar după mamă, alţii doar după taţi, David, oricât a fost el de mare împărat a avut de-a face cu multe necazuri: un fiu al lui îşi violează sora, apoi o alungă, un altul îl bârfeşte chiar pe împărat pe la colţul uliţelor, iar apoi se revoltă pe faţă, altul îşi ucide fratele, iar în cele din urmă chiar mai mari armatei uneltesc unii împotriva altora de parcă ar fi uitat că nu sunt nişte comandanţi obişnuiţi, ci liderii unui popor ales de Iehova. Drept care David avertizează asupra surselor răului:

Dai drumul gurii la rău şi limba ta urzeşte vicleşuguri.