Dezvoltarea statului și religia

Evoluţia statului modern, ca şi cea a unei religii mai individuale, 
se bazează pe aceeaşi condiţie: cea mai mare familiaritate cu scrierea. 
Din ce în ce mai mult, şi cu toată rezistenţa, această scriere transmite
 hotărârile autorităţii publice, această scriere întreţine pietatea
 intimităţii fundamentată pe lectură. Pentru cei care nu au, 
sau nu au încă, acces la experienţa supremă pe care o constituie 
rugăciunea pur mentală şi convorbirea directă cu Dumnezeu, 
cartea este un ajutor necesar. Teresa de Avila menţionează 
acest lucru în Calea desăvârşirii: „Am petrecut mai mult de 
paisprezece ani fără să pot medita altfel decât cu ajutorul
 unei cărţi. Şi mulţi oameni, bineînţeles, sunt în aceeaşi situaţie". 
Apoi adaugă: „Alţii nu reuşesc să mediteze nici măcar cu ajutorul 
unei lecturi, nu se pot ruga decât cu voce tare", stabilind astfel
 o ierarhie în ceea ce priveşte exerciţiul spiritual care consideră 
lectura devoţională, aşadar deprinderea de a citi, o etapă 
obligatorie pe calea comuniunii cu Dumnezeu. 
In comunităţile protestante — dar poate că mai târziu decât s-a
 spus — citirea textului biblic de către fiecare credincios în parte, 
în întregime şi de
 mai multe ori în viaţă, este un fel de cheie de boltă a noii credinţe, 
asociindu-se astfel în mod foarte strâns religia şi alfabetizarea. 
La fel, în ceea ce-l priveşte, statul bazat pe justiţie şi pe finanţe, 
ivit la sfârşitul Evului Mediu şi consolidat în primele două secole 
ale epocii moderne, reclamă un mai mare număr de supuşi ştiutori
 de carte. ”

Istoria vieții private