Poveste cu Făt Lung Noica

O doamnă l-a întâlnit pe stadă

La Câmpulung, la Câmpulung

(Mă duc acum să plâng).

Ar fi trebuit să fie zi cu soare,

Dar nu era,

Soarele fusese lipit cu roșu

Pe pereții caselor confiscate

(Votați Soarele!, era poruncă).

Ar fi trebuit să bată vântul,

Dar vântul românesc fusese înlocuit

Cu Crivățul,

Aducea numai spic de gheață,

De la Băltărețul Dunării nu urcau aburi

(Azi nici Băltărețu nu mai e,

Au secat bălțile Dunării care-l nășteau).

Ar fi trebuit să fie îmbrăcat ca un domn

(Nu era).

Liber ca pasărea cerului

(Nu era)

Senin ca tronul Tatălui ceresc

(Era).

Din ce trăiești, Dinule, a vrut doamna să știe.

Dau meditații, a răspunst fostul stăpân

De moșie moștenită.

Și reziști?

Da, a răspuns Sfântul Slăbănog,

Iau cinci lei pe o oră de meditațe,

Dau doi lei pe o pâine,

Doi lei pe un litru de lapte

Și-mi mai rămâne un leu,

Exact cât îmi trebuie pentru țigări.

Citind, am înțeles pentru ce

A studiat Noica matematicile

Și de ce nu aveau bolșevicii nevoie de el:

Lui îi ajungea ora de meditație.