S-a observat că atât Iov cât şi Qohelet îşi provoacă auditoriul să cântărească dovezile din faţa ochilor şi urechilor lor împotriva doctrinei tradiţionale a retribuţiei…Odată convins că doctrina tradiţională a retribuţiei nu reuşeşte să reflecte experienţa umană, trebuie fie să renunţi la ideea justiţiei sau să împingi executarea ei într-un tărâm dincolo de evidenţa experienţei umane.[1] În cele din urmă înţelepţii înţeleg, pe urmele lui Iov, că averea este întotdeauna un dar gratuit de la Dumnezeu şi nu consecinţa comportamentului sau acţiunilor umane.
Este limpede pentru orice om cu oarecare experienţă personală, sau care a auzit ce s-a întâmplat altora că nu se ajunge atât de uşor la un asemenea stadiu de seninătate, detaşarea este un proces îndelung, nu urmarea unei decizii de moment. A te împăca mereu cu oferta vieţii e o virtute, nu un dat natural. „Sfâşiere lăuntrică a înţeleptului, produsă de conştiinţa divorţului dintre ordinea de drept şi ordinea de fapt, nu poate fi tămăduită printr-o opţiune, care ar echivala fie cu înstrăinarea de sine, fie cu anularea sa ca persoană fizică...Pentru înţelept, universalul, sinele lucrurilor, nu este numai obiectul activităţii sale intelectuale, ci şi prilej de trăire. Filozoful are sentimente metafizice”[2].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu