PRAG, de Mircea Ciobanu

E vineri încă ; umblă pe sub streşini un pîlc de beznă.

Vasele o mînă le-astupă grabnic prin odăi.

E vineri, vineri, săptămîna se-ntunecă —

felul acesta jilav de crepuscul de cînd îl aştept ?

Pînă mîine, la ceasul trezirii din somn,

noaptea va creşte cu-ncetul

pînă la pragul de sus :

acum sporeşte din pilcul acesta de beznă

şi plescăie rar, ca împinsă de vînt

împrejurul scundelor pietre.

Tu, care spui despre noapte cu gîndul întors la o mare vărsare de sînge,

adu-ţi aminte şi despre gleznele cailor.

Astfel stă scris pretutindeni : „Pînă la gleznele cailor" —

„Pînă la ciucurii şeii" —

dar nicăieri : „Pînă la pragul de sus".

Mircea Ciobanu