(Scris în seara când am fost răsfăcut doctor)
Am fost o noapte doftor emerit
Cu mult peste un sofirug moldav,
Un fel de vraci venit la capul lui Ștefan
Stăpân peste moșia unui vânător.
De-acolo vântul m-a trimis în lume
Să mint ce mare a fost tata,
Cum l-au bătut ologii și chiar ciungii,
Cum m-a născut, deși era cam șchiop,
Cum m-a purtat călare pe-o cocoașă
De țap rutean
Cu găuri la mijloc
(Plângea moni că nici
Vergică n-o putea opri,
Chiar Sena ședea-n loc să strângă lacrimi).
Ușor, ușor,
Pe mal de Timiș roșu,
Vopsit anume pentru mine verde,
Am călecat catedra în caftan.
Ce bine-mi sta mantia honoristă,
Pe fața mea aproape tristă,
Eu, cel fără de țară, fără prispă,
Mi-a șters chiar lacrimi în batistă.
Ce viață modernistă,
Tebecistă
Într-o cămară imbecistă.
Morala:
Boul era vacă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu