Cercetarea literară nu poate susţine doar arta lecturii, ea , cu alte cuvinte, nu ne învaţă doar cum să citim o operă literară, deşi acest lucru nu poate fi contestat. Este la îndemâna oricui să constate că după ce a citit o simplă prefaţă primeşte şi o cheie cu care pătrunde în interiorul cărţii. Este valabilă şi situaţia inversă : citeşti o carte şi după ce iei cunoştinţă şi cu opinia criticului, impresiile ţi se ordonează şi ceea ce la început era simplă impresie, plăcut, drăguţ, capătă consistenţă, se înscrie într-un sistem de valori, ocupă un loc pe scara ierarhiilor. Dar oricât de largă ar fi înţelegerea pentru cuvântul lectură, avantajul adus acesteia de ştiinţa literaturii nu ar putea depăşi interesul cultural, ne-ar ajuta, vrem să spunem să ştim să citim şi să exprimăm ce citim. Aceasta nu este ştiinţă, ci doar cultură literară. Cercetarea literară este concepută “ ca o tradiţie suprapersonală , ca un corp în continuă creştere format din informaţii, intuiţie şi judecăţi critice.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu