Pare departe ziua pregătirii
Când se spălau cei vechi
De praful săptămânii
(Uneori o zi e cât o veșnicie,
În fiecare clipă fiica Irodiadei
Ar putea intra cu șervetul pe mână
Să ne facă parte
La tăierea capului nevinovat).
Mai am timp să ascult muzică,
Vântul se mai strecoară
Printre uscatele ramuri.
Mai se văd fulgi colorând întunericul,
Se mai scriu versuri cu sens
Și cu ritm de baladă.
Turla bisericii e la locul ei.
Ca acum o mie de ani
Ciorile îi dau ocol
Și se scaldă în tinicheaua de aur.
Tatăl meu îngenunche cu gândul la
Cei cu urechile ceruite.
Încă nu-i vineri,
Spune-mi cât mai este
Până la intrarea
În odihna cea mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu