Firul acela de plumb,
Firul zidarului,
Cum ar fi scris Mircea Ciobanu,
Nu mai arată de mult
Nici dreapta cumpănă,
Nici sensul spre cer
Al lucrului mâinilor
Făcute căuș.
De ce aș mai sta drept
Când mă aplec spre tine
Ca trestia din mâna pescarului,
Ca suferindul în rugăciune,
Ca pleoapele grele
De multul șederii.
Am visat că vom sta
Rezemați de un zid,
Zidul acela făcut
Adăpost pentru suflete
Dragi.
Crește firul de iarbă
Printre crăpături.
Nu plânge zidul, iubito,
Mângâie iarba.
Și ea tot prin spargeri
Se înalță spre soare.
Cineva ne cheamă la el.
Iarba e prima care
Ascultă porunca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu