Limba ca fapt social

„Limba ca fapt social se impune individului vorbitor în măsura şi felul nevoilor de cari este condiţionată viaţa lui în societate. Ca instrument de înţelegere între indivizi ea se învaţă ca ceva nou, iară legătură cu limba de care s'au servit părin­ţii vorbitorului. Dar abia învăţată ea nu rămâne neschimbată, ci este supusă unor modificări datorite, pe de o parte, individului care o verbeşte, pe de alta, mediului înconjurător. In vrme ce primele modificări sunt aproape imperceptibile şi se pot observa mai bine din generaţie în generaţie, cele din urmă se produc sub influenţa altor limbi, apar mai evidente şi pot fi surprinse cu mai multă uşurinţă. De aceea, dacă schimbările din prima cate­gorie au rămas încă până azi aproape nelămurite, cele din catego­ria a doua pornesc dela nişte factori cari, de cele mai multe ori, sunt bine cunoscuţi. Printre aceştia un rol hotărîtor îl joacă exigen­ţele istorice.[1]

---

[1] Th. Capidan, Bilingvismul și rolul femeii în păstrarea limbii, Oradea, Editura de arte grafice A. Sonnenfeeld Soc. An. 1935