Pagini

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Antipsalm 71


Nu-ți cer să te grăbești,
Nu-ți cer să micșorezi pașii.
Metrul tău nu e pentru oameni,
Ceasornicul tău e cuplat
La bateriile universului.

Nici pe neprieteni nu-ți cer
Să-i lovești,
Doar să- lași să-și consume
În voie
Puțina minte
Întinsă pe felia de pâine furată
Și tăvălită în bobi de sudoare
Străină.

Nu sunt sărac,
Nu-mi lipsește nimic.
Un bună dimineața
Spus la fereastră
De razele tale
Îmi adaugă zilnic un zero
La tezaurul veșniciei.

E bună dimineața,
Domnule.

Niciun comentariu: