Pagini

vineri, 25 noiembrie 2011

Duhul începutului

Pământul era netocmit
Și golul mai mare decât necuprinsul,
Nimicul se alungă pe sine
Spre marginile încă negăsite.

Nu știam cum să-i spun
Gândului
Și nici de ce
Să-aleg.

Somnul apărea de după pleoape
Fără să-l pot pipăi,
Prin minte nu-mi trecea cuvântul este
Și nu bănuiam cum va fi dimineața.

Apoi ai apărut tu,
Mai plină ca o idee
Și pașii au lăsat urme.

Pulberea lor îmi chema gândurile
Spre Soare-Răsare
Și se împletea spre singurul ei miez.

Când ai alergat,
Semnul mâinii a tras după el
Lumina.

Înspăimântat ca de primul meu țipăt,
Am vrut să te prind
Și a apărut începutul.

2 comentarii:

Anonim spunea...

"...ai aparut tu/ Mai plina ca o idee." superbe versurile.

Petre Anghel spunea...

Avem a mulțumi!