Domnişoară inspiraţie,
Ştii că sufăr de mult de-un picior,
Dar nu cerşesc nici-o pauză
Şi nici să elimini vreun dor.
Îmi duc cu plăcere necazul
Şi de cade-l târăsc după mine
Ştiam cum oftează un greier
Şi că trenul aleargă pe şine.
De-asta mi-am zis să încerc
Să vorbesc cu vântul sălbatec
Şi să mă iau după vulturi şi şoimi
Dacă viaţa înseamnă doar pântec.
Dar apăru surpriza prin vară -
Tocmai stăteam cu faţa la soare
Şi aşteptân un amic greucean
Când ai venit chiar matale.
Nu ştiam de mă recunoşti
Şi stăteam nemişcat ca un peşte
Bănuind că vei trece în fugă
Şi te voi urmări peste creste.
Dar tu, bine crescută şi albă
Ca firul tors din flori de bumbac
Ai văzut că mă prefăcem mort
Şi ţi-a fost simplu să-mi vii de hac.
De atunci nu am somn şi doar cânt
Şi întreb de se termină oare.
Îmi cânţi pe umăr şi dând din aripi
Se prelinge o sfântă licoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu