Nu te speria,
iubito,
De lungul drum
Până-n cer
Şi nici de
adâncimea pământului.
De îndată ce
Spiritul
Te apucă de mână
Nu mai există nici
josul nici susul.
Doar este.
Cu fiindul a
început lumea
Înainte de a fi
Şi a şti ce-o să
fie,
Cum copilul nu ştie
de ce întinde mâna spre mamă
Şi nu va afla nici
în moarte.
Ah, ce aproape a
fost Michelangelo
Când s-a oprit la
timp
Şi a lăsat degetul
Tatălui să arate direcţia.
Dar cum e susul
când de jos e privit
Şi cum tremură
josul
Când e copleşit de
lumină
Nici fiul nelegitim
al lui Buonaroti
Nu a putut colora.
Eu însumi doar o
dată am ştiut
Cum e nemurirea:
Briza aceea de la
malul mării:
Tu singur,
Eu singur
Şi îngerii care
dansau în cerc
Murmurând aleluia.
E linişte în cer şi
pe pământ
Nu se mai trage
cămaşa la sorţi.
Domnul a plătit
pentru toţi
Preţul
În monede şi monade
de sânge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu