Plângerea Sunamitei

N-am uitat, bună mamă,

Laptele supt

(Zic şi eu ce zice lumea,

Dar nimeni nu ţine minte),

Iar cum mă leganai pe picioare

Cu ochii deschişi înspre cer

Mă leagăn şi azi

Când îmi astupă plânsul

Dorinţa de moarte.

Tatăl meu,

Norocosul bărbat ales de tine,

Mă purta pe umeri ca pe un trofeu,

Cu o mână mă arăta soarelui

Şi mă închina nesfârşitului.

Cum a fost atingerea dintâi

A rotunzilor mei sâni

N-am uitat

Şi nici primul loc

În care m-au săltat

Bărbaţii lui Iuda

Şi fiii lui Israel

Când m-au ales

Cea mai frumoasă fecioară.

O, de m-ar fi ales pentru ei,

De-aş fi fost aruncată târfă

La câini,

Aş mai găsi lacrimi să plâng.

Trupul meu are răni

Adânci ca fântânile cu foc,

De când am atins

Piciorele Regelui meu.

Mai mare şi peste cântăreţi.