Se scutură de ceaţă salcâmii,
Dascăli bătrâni ce ştiu cum se
bat
Şi veri ucigaşe şi geru-asiatic
Şi ramuri din munţii-Araarat.
Marea nu mai vălureşte spre ţărm,
Urcă aburi clocotitori la zenit.
Mai spune-mi, iubito, povestea
aceea
Cu mine venit în peţit.
Nu ştiam cum se intră în curte
Şi nici cum se vindecă rana,
Iar tu, de pe scări de palat,
Ai zis: a lui e coroana.
Poate nu atunci ai gândit-o,
Poate visasei în nopţi nedormite
Când te tăvăleai cu faţa la Lună
(Chiar tu mi-ai zis că n-ai fost
cuminte).
Şi spune-mi cum dintr-o sută
Sau mii de alţi peţitori
Nu ţi-ar fi păsat de voia de rege
Că te prinseseră calzii fiori.
Îmi amintesc scena, deşi eram
beat
De prea mult vis şi
mult-aşteptare.
Ce nebună erai, ce nebună,
prinţesă,
Să vii după mine pe-aşa strâmtă
cărare.
Un comentariu:
Frumos!
Trimiteți un comentariu