Când încep să te doară oasele,
Şi-o ia care încolo, ca-n iarnă
cârlanii,
(Că nu le mai faci faţă să le
înmoi genunchii),
Priveşte cum înfloresc migdalii.
Poţi să-i înlocuieşti cu flori de
salcâm,
Cu beteala din amarele frunze de
nuci,
Sau poţi să-ţi desfunzi urechile
Şi să numeri refrene de cuci.
Când respiri anevoie şi fără ritm
Şi crezi că te-au prins păcatele
Din urmă sau au luat-o-înainte,
Nu fi trist, doar nu mai fă
altele.
Ţi se pare că ridurile pe chip
Ar fi mai dese decât frunza şi
iarba
E o constatre corectă,
Dar vezi de ţi-ai terminat
treaba.
Nu mai lungesc vorba, copile,
(Ştii că am fost meşter în
limbajul oral)
Reţeta e simplă, la îndemâna
oricui:
Mergi să te repare Sfântul Olar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu