Nostalgia plaiului

"Căci orizontul spaţial inconştient a dat românu­lui, oriunde s-ar fi găsit, nostalgia plaiului. Această nostalgie neînduplecată a purtat în vârsta de mijloc pe ciobanul valah pe toate coamele Carpaţilor, de la apa Dunarii până în Maramureş, de aci mai departe până-n Moravia, sau invers; şi tot aşa pe toate plaiurile iugoslave şi până în Panonia, adică pretutindeni în limitele unui vast teritoriu, unde peisajul satisfiicea apetitul unui orizont inconştient. În veacurile crepusculare, în tot timpul lungului preludiu al formaţiunilor etnice actuale, atunci când românul nu avea nici un fel de patrie, plaiul, sfântul plai, sancţionat de un anume sentiment al destinului, îi tinea loc de patrie. 

Prea mult s-au întrebat cercetătorii, de la teoreticienii mediului până la morfologii culturii: care sunt efectele peisajului asupra sufletului omenesc? Şi prea puţin: ce dobândeşte peisajul din partea sufletului omenesc? Disocierea întrebărilor se impune totuşi.[1] Căci, una e peisajul-punct de plecare a unei serii de efecte sufleteşti; altceva e spaţiul-matrice ca orizont al inconştientului; şi iarăşi altceva e acelaşi peisaj iniţial, asupra căruia se revarsă, ca un conşinut într-o formă, un anume sentiment omenesc al fatumului.Peisajul, in acest din urma inşeles, e integrat intr-un angrenaj sufletesc. Peisajul devine receptacolul unei pleni­tudini sufleteşti; se întrupează în el un sentiment al destinului ca vântul în pânzele unei corăbii. Peisajul, în acest din urmă în­ţeles, e al doilea obraz al omului."[2]

---

[1] Blaga, Lucian, “Apriorism românesc”, in Spaţiul mioritic, Bucureşti, ELU,[1936]1969,  p.130.

[2] Blaga, Lucian, “Apriorism românesc”, in Spaţiul mioritic, Bucureşti, ELU,[1936]1969,  p.131.