Mă-ntrebi, iubito,
Cum a fost în deşert,
În locul unde lumina e închisă
Între ziduri
Şi murmurul apelor
Nu mai are ecou.
În nici-un fel nu e
Departe de casă,
Departe de tine,
Fără pământ sub picioare
Şi cu cerul păstrat doar
Sub pojghiţa de gheaţă
A amintirii.
E un fel de venirea iernii,
Într-o noapte cu ger,
În câmpia împădurită cu mesteceni
Şi bântuită de lupi
(Totdeauna se va găsi hrană
Pentru vulturi,
Şacali
Şi hoţi de drumul mare.
Tu lasă-te jefuită,
Umilită,
Violată,
Batjocorită,
Dar nu le da numele
Care i-ar putea duce
La cămara sufletului).
Şi în acea pădure
Se apropie miezul nopţii,
Iar iubita nu apare
În josul potecii,
Deşi pe înserat promisese
Că va veni îmbrăcată în cântec.
Doar lumina lipseşte în deşert,
Iubito,
Tocmai acolo,
Unde soarele poate ucide
În miază-ziua vieţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu