Cântare câmpiei
Pe la noi
Nu există trestii gânditoare
Şi nici nu ştiu de e bine sau rău,
Dar există o specie
de oameni
Şi printrei ei
Unii plâng lângă
râu.
Nu după ce se
scurge
Nici de timpul care
printre degete trece,
Îşi plâng păcate
apuse,
Casele inundate
Şi copiii care uită
să le scrie
Pe unde umblă şi
dacă mai sunt sănătoşi.
Pe la noi
Cresc salcâmi şi
stejari.
Primii se joacă în
mai
Cu droguri,
Pun pe capul
fetelor coroane,
Ameţesc albinele
Şi şoptesc la
urechea feciorilor
Că sunt prinţi.
Cu stejarii e altă
poveste
Sub ei s-au odihnit
bunii mei
Şi bunii bunilor
lor,
De secolele pierd doar
nişte crengi.
Vântul trece
anevoie pe sus
Nu am văzut
Rădăcini de stejar
luate de vifor.
Ghinda cu pălăria
cerească
E adăpostul
Eternităţii
stelare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu