Eugenia Miulescu, Între două ţărmuri

Am fost aruncat

Pe ţărmul speranţei

Cu o biată iluzie

Şi aşteptam cu ochii închişi

O mină pe care s-o ating

Înainte de-a se fringe.

Locul căderii e strimt,

Alunecos

Pe el a crescut anevoie cuvântul,

Păsări de pradă

Lungi, numai picioare şi ciocuri,

Mănîncă în grabă şi sigur

Restul unui creier

Învaţă să gindească.

Şi trupul, ca la-nceput de lume,

Stă ghemuit.

Nemişcat de frică

Nu e nici un loc ferit.

Păsările au invadat pămîntul

Şi înghit lutul

Din care

Odată cu-nceputul

S-a întrupat cuvântul.