Trupul tău dintr-o vioară
Cine ţi l-o fi ales
De nu poat-să treac-o vară
Făr să nu vin la cules.
Mi-ai spus că mulţi încercară
Să te-atingă doar o dată
Sau spre ziuă sau spre seară
Şi le-ai zis c-au limba lată.
Te-am crezut, fiindc-am văzut
Cum îşi suceau venele
Să le treacă de urât
Că-i prind bâţăielile.
Dar acum că suntem singuri
Şi muşcăm acelaşi măr
Fără să ne-aducem linguri
Cere-mi pârleazul să-l săr.
Şi-aş putea să-ţi spun mai clar
După ce pierdem poteca
Reflectându-ne-n cleştar
De ce Nero nu-i Seneca.
Râzi şi nici în glumă încă
Nu încerci vreo minciunea
Zici că păream a fi stâncă
Iar te-ai căţărat pe ea.
Dacă tot eşti ca lipită
Din zori până-n asfinţit,
Te voi strânge ca pe-o chită
Şi-om cânta duel sfinţit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu