Dovezi, dovezi...

Am dovezi că n-am îmbătrânit:

Dimineaţă sunt uimit de albul luminii,

Nu pricep cum mi se deschid pleoapele,

Aşa cum nu pricepe cloşca

Puiul de raţă clocit de ea,

Dar care, totuşi, trage la apă

Şi nu se îneacă.

N-am desluşit

(Deşi am urmat cursuri cu Newton)

Cum urcă aburii până la cer

Şi apoi coboară spre pământ

După voia vântului

(Şi el, altă necunoscută),

În dungă, răcoritor sau a pustiu.

Nu am nici-o amintire

Legată de timpul trecut:

M-am trezit peste noapte

Chel şi la fel de lipsit

De adâncuri.

Nu-mi aduceţi argumente savante,

Mai toţi academicienii mor fără

Dumnezeu,

Ceea ce înseamnă că au fost născuţi

Doar în scrpte.

Şi mai am şi dovada Creolei:

Când i-am spus

Că o voi face regină,

S-a deschis ca un crin şi-a poruncit:

Minte-mă,

Minte-mă.

Şi nu mă trezi din visare.