Peisaj, de Zaharia Stancu

                                                                   

„Vântul vânăt vuia, vuia,

Sălciile galbene îşi căinau soarta,

Seara deschisese întunericului poarta,

Vântul vânăt vuia, vuia.

Negre erau apele râului, negre,

Dar peştii rămăseseră argintii.

Pe ţărm ochii tăi mari, fumurii,

Sub sprâncene arcuite, negre.

Cu paşi de vulpe, uşori,

Noaptea ne dă vicleană târcoale.

Vântul vânăt cu picioarele goale,

Alerga în spinare cu trâmbe de nori.”