Ce bine-i, Domnule, că nu-s păstor
Şi nu trebuie să umblu după hrană,
Şi nici meşter de case nu sunt
Ca să zidesc vreo credincioasă Ană.
Ai păstrat pentru tine, şi bine-ai făcut,
Dreptul de-a mă paşte în bogate livezi
De-atunci totul curge ca râul
Şi mi s-au colorat privirile verzi.
Chiar de o iau peste brazde şi şanţuri
Şi-mi alunecă un picior sau chiar două
Când privesc înapoi netezeşti totul
Şi în loc de cenuşă văd rouă.
Şi chiar de-aş auzi vreun strigăt de-al morţii
Vrăjitoarea ce-i sperie pe cei laşi
Eu ştiu că te găseşti chiar alături
Şi în nici-un chip nu pleci sau mă laşi.
De la tine mustrarea e ca pentru-un copil
Mă cerţi ca să-ţi cer mai mult har.
Ce masă întinsă mi-ai pregătit, Domnule,
Şi ce soiuri de viaţă mi-ai pus în pahar.
Când îmi e dor să te văd, şi îmi este,
Caut spre Sionul cetăţilor tale:
Ce castele de aur şi platini m-aşteaptă
Trebuie doar să le iau şi să cânt osanale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu