(Pentru Garofina)
Păstrează
surâsul, copilo,
Poate nici nu-i al meu, ci al
toamnei,
Nu te gândi la doamna în negru
Că nu are loc la mine-n bordei.
Din tu şi căţea n-am s-o scot,
Văzând cum şi-a părăsit puii
Şi cum se-nhăitează cu dracii
Alegând dintre fiinţe doar şuii.
Nu de tristeţe e vorba
În ochii învăţaţi cu verdeaţa,
E un semnal că se ivesc zorii
Şi curând se va ridica ceaţa.
Oricum e născută a fi trecătoare
Şi se descoperă la ceasul de
tihnă:
Când nu mai sunt speranţe în
noapte
Apare după deal o lumina.
E eternă, de la facerea lumii,
S-a zis să fie şi astfel a fost
De atunci sub năframa lucie
Îşi găsesc muritorii-adăpost.
Şi vor renaşte cum Lazăr afara
A ieşit după o scurtă chemare,
Undeva, peste nori se refac
temelii
Peste tot ce-a-nsemnat
zile-amare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu