Ieri eram obosit ca
un leu
Rămas fără pui şi
leoaică,
Precum este la
sfârşit de război
Un nasture trecut
printr-o gaică.
Aş fi vrut să mă-întind
la pământ
Şă simt ca-n juneţe
răcoarea sub şale,
Dar mi-era teamă să
nu plece norii
Care de mult nu mai
picură jale
Aduc doar cenuşă în
dungi colorate,
Veşti de războaie
şi explozii solare,
Vino, iubito, şi
hai să ne-asundem
Cum se pierde bobul
de grâu în habare.
Sau iată ne vom
aşeza alături pe bancă
Din lemn vechi, cu
multe dureri,
Tu murmură-mi la
urechea-nvechită:
Eşti regele meu de
trei veri.
Eşti rege, mi-ai
zis, cât fi-va lumină
Şi ape vor curge
spre mare,
De nu va fi astfel,
se va mira cerul
Că mamele nu mai
plâng la născare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu