Curg toate râurile
spre mare,
Aburii se ridică spre cer
Unde nu vor ajunge niciodată,
Aşa cum tămâia nu va îneca nicicând
Glasul îngerilor
Strânşi în osanale.
Întrebi de ce, iubito,
Dar mai rodnică e rostirea lui cum,
Astfel vei zări la început
Vântul dezlănţuit,
Fulgere şi rupturi de nor.
Dar Domnul nu se află acolo.
El stă pe scaunul Lui
Doar să-l putem noi gândi,
În realitatea arealităţii
El mă caută să-şi aşeze
Aripa Spiritului
Pe umărul meu obosit.
Nu ştiu, iubito, de ce,
Am vagi idei despre cum,
Dar sigur e că iubeşte
Toate fiinţele create acum pentru pururi.
Iar pe mine cu o iubire
Mai mare:
L-am auzit când m-a numit
Preiubitul meu fiu
Este.
5 comentarii:
Niciodata nu am citit versuri mai frumoase si mai adevarate.De asemeni imi plac cugetarile dumneavoastra si vreau sa citesc cat de mult se poate. Va multumesc si multumesc si lui Dumnezeu ca a cerat oameni ca dumneavoastra.
Niciodata nu am citit versuri mai frumoase si mai adevarate.De asemeni imi plac cugetarile dumneavoastra si vreau sa citesc cat de mult se poate. Va multumesc si multumesc si lui Dumnezeu ca a creat oameni ca dumneavoastra.
Niciodata nu am citit versuri mai frumoase si mai adevarate.De asemeni imi plac cugetarile dumneavoastra si vreau sa citesc cat de mult se poate. Va multumesc si multumesc si lui Dumnezeu ca a creat oameni ca dumneavoastra.
Niciodata nu am citit versuri mai frumoase si mai adevarate.De asemeni imi plac cugetarile dumneavoastra si vreau sa citesc cat de mult se poate. Va multumesc si multumesc si lui Dumnezeu ca a cerat oameni ca dumneavoastra.
Niciodata nu am citit versuri mai frumoase si mai adevarate.De asemeni imi plac cugetarile dumneavoastra si vreau sa citesc cat de mult se poate. Va multumesc si multumesc si lui Dumnezeu ca a cerat oameni ca dumneavoastra.
Trimiteți un comentariu