Doar cerul de la
fereastra mea
E constant
În ciuda schimbării.
O dată se
transformă
La ordinul
universalei mişcări,
Când norii îşi
dau mâna
Cu seceta
înălţimilor.
A doua oară
Când mi se
întristează privirea:
Apar călăreţii
începutului.
Superbe arcuri de cerc,
Brize ale unui
indianic ocean
Şi se joacă de-a
v-aţi ascunselea
Doar să mă veselească
(Pe mine, eternul
copil).
Aşa făceau şi
ciorile, iubito,
Când eram mai mic:
Dansau în nesfârşite
formaţii de ceteraşi
Deasupra capului
meu
Plin de melancolii:
Pe vremea aceea
nu ura nimeni
Păsările brune,
Iar eu le veneram
Ca un elin.
A treia oară
Devine spirit:
Coboară îmbrăcat
în albul eternităţii
Şi-mi sărută
fruntea.
Chiar acum, iubito,
A venit să mă
îmbrăţişeze.
A văzut că-ţi scriu
Şi s-a scuns o
clipă
După colţul
templului de piatră.
Zice să-ţi spun
ceva
Despre eternul
care nu se transformă
În ciuda
aparenţelor.
Efemeride.
Numele tău,
Eternitate,
Se scrie cu
litere de foc
Şi se citeşte
fără ochelarii.
Cerul îl compune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu