Regele Lear

Afurisită ceaţă

Şi nesimţită ploaie,

Prostie cu duiumul

În capul celui care a zis

Că nu te încălzeşte

Plasa de prins peşte.

Mă încălzesc amintirile

Mai repede decât lemnele

Din cămara de sus.

Ce viaţă anostă am dus

În sala tronului,

Ce amorţeli suportau bătrânele buci

Şi coloana vertebrelor

Când eram în puteri.

Chipuri inumane

Îmi zâmbeau a linguşire,

Iar eu le întorceam faţa regească

Mai ştearsă decât

Tăietura

De pe moneda zarafilor lacomi.

Ce fericit sunt

Că am putut să dau tot.

Bate vântul,

Lovesc săgeţi de gheaţă,

Se apropie lupii,

Lângă urechi

Fâlfâie aripi de corbi

În timp ce sufletul

Stă liniştit

În acelaş loc

Ca în ziua veche

Când mi s-a spus :

Eşti Regele Lear

Şi aşa vei fi numit

Până la venirea mea

În slavă.