Vuplea lui Anghelake

M-am prins, Ursule,

De ce mi-e mie sete

Când te duci tu la pârâu

Și privești morocănos la pești.

Mi-a fost teamă să nu am vreo boală

Omenească,

Sau, Doamne ferește, să nu fiu

Vreo pasăre fără minte

Care ciripăie la toți trecătorii.

Zise ursul: mor, mor.

Și m-am gândit, cumetre,

Că neamurile tale civilizate

Mai dinspre Nordul cu ghețuri

Au obiceiul să dea mese bogate

Cu pești proaspeți

Și să ivite și prieteni

La ospăț.

Să știi, Ursache,

Că fiind foarte mari geruri

Prin cele părți nevăzute de soare,

Dormitul fără rost ca Măria Ta

Nu se poartă.

Bine, bine, a zis Ursul,

Dacă mai vorbești mult îmi pierd mințile

Și devin alcoolic,

Intră în bârlog

Și dansează,

Spune-mi, mincinoaso,

Că nimeni nu calcă pământul

Cu mai multă eleganță

Ca mine, iubitul tău.