Până mai ieri
Priveam ca
vânătorul
De lei,
Niciodată n-am
dat greş cu suliţa
Sau vorba.
Mi se dusese
buhul că sunt bun
La aratul cu un
singur cal.
Eu mergeam
călare,
El lăsa urme
De mă amuşinau
păsările.
Ochii,
Petele acelea
Care lăcrămiază
Ori de câte ori
Văd dimineaţa
Şi mă gândesc
La viaţa de apoi.
Vulturul
Nu cere nimănui
De mâncare
Şi nimeni nu l-a
văzut
Văietându-se.
Ochiul e creierul
lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu