Am văzut azi o femeie bătrână
Ducând pe umeri
Un lemn uscat.
Lemnul era mai mare decât ea,
Dar nu ştiu cât de greu
(N-am mai cărat lemne în spinare
Din adolescenţă,
Pe atunci aş fi cărat şi munţi
Că să-mi arăt
Că pot să-mi înving gravitaţia).
Ieri
Un bătrân trăgea
După sine trunchiul unui copac.
Buşteanul era drept,
Bătrânul era cocoşat
Şi-şi ducea anevoie trupul.
Era şchiop:
Lemnul îl ajuta să nu cadă
(Verbele se conjugă
Începând
Cu trecutul
Şi cu stupidul
Mai mult ca prerfectul).
Soarele îşi vedea de mersul lui,
Ieşeau aburi din pământ
Ca în zilele bune.
Adia vânt cald
De toamnă blândă.
Bătrâna nu avea chip.
Bătrânul nu avea chip.
Poate nu ştiau că li se furase
Imaginea.
Mergeau aplecaţi
Cu faţa în jos.
Nu-i învăţase nimeni
Să privească
În camera de luat vederi.
Oamenii bătrâni ştiu
(Le-au spus bătrânii lor)
Că stăpânii
Nu au ochi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu