Artistul şi judecata altuia

„Omului înzestrat cu adevărat talent îi este ab­solut indiferentă judecata   altuia   despre   operele sale; el are atîta încredere în puterea lui de ex­presie, încît şi cînd se aude lăudat, şi cînd se aude criticat, în faţa şi a aplauzelor, şi a bîrfirilor, şi a indiferenţii, el îşi rîde în barbă,   sigur   fiind că foarte rar îl poate pricepe cineva mai   bine   şi-î poate apreţia mai exact decît se pricepe şi se apre­ciază el însuşi. Din această siguranţă rezultă nealterarea personalităţii adevăratului   artist,   cu   toate stăruitoarele păreri multiple şi varii ale criticei şi ale amatorilor ; din această neclintită încredere în sine rezultă neîncovoiarea lui la vreuna din mode, particularitatea susţinută a stilului, dispreţul pen­tru gustul contimporanilor şi, prin urmare, pentru o manieră simpatică acestora — manieră care i-ar garanta un succes facil — şi dispreţul pentru orice imitaţie a vreunui model anterior sau contimporan, în fine pentru adevăratul artist opinia publică nu. există mai mult şi nu-i poate inspira   mai   multă consideraţie decît animalele fabuloase."