Dacă ar fi trăit
cu două
Milenii în urmă,
Cineva care dă
nume
L-ar fi arătat
mulţimii
Şi ar fi rostit
în gura mare:
Iată un om
Fără vicleşug.
De-ar fi trăit la
Ierusalem
Ar fi fost
înţelept ca un rabi
Şi ar fi
îngenunchiat uceniicii în dreapta lui.
La atena ar fi
hoinărit cu Socrate,
Iar la Roma...
La Roma l-ar fi
sfâşiat nevestele cezarilor
De frumos ce era.
Chiar şi în Rusia
De-ar fi rămas
Ofiţerii l-ar fi
invitat să le dea lecţii
De mers pe jos,
călare
Sau de zburat.
A vrut să
trăiască
În România
Şi să fie prieten
Cu de-alde mine.
Când apărea el pe
scenă se mişca podeaua
De energie
difuză,
Călca precum regii,
Dansa ca
balerinul.
Ce mers superb
aveai, Iura.
Cum oare suportă
patul de spital
Trupul tău curat
ca mestecănul.
Dar ţara,
Ţara,
Ţara care te lasă
Să zaci în
spitalul săracilor
Ce nume are.
Nu-mi spuneţi,
Oricum am ochii
în lacrimi.
Nu mă orbiţi cu
adevăruri triste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu