E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze de veşnicul somn
Cad grele, udate.
Eu stau şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Flacăra, Bucureşti, an I, nr 29, 5 mai 1912, p 226
Din volumul „Plumb”, 1916
|
De lupii morții veșnice nu ne poate salva decât Bunul Păstor, iar de moartea clipelor doar Arta.
miercuri, 22 august 2012
G. Bacovia, Nervi de toamnă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu