Întâi apare ca-n mintea lui Hamlet
Ba este, ba nu este,
Nu am insomnii dacă sunt obosit,
Tocmai atunci pun mâna pe bardă.
La nevoie ascut cuţitul
Şi arunc vorbele în inimă
Până curge sânge la vale
De se întunecă apele.
În actul al doilea
Duelează ziua cu noapte,
Eu dau ajutor lui
Dis De Dimineaţă,
Frate bun cu bunicul meu
(Înţeleptul, nu cel care înjura cu biciul
Călcătorii de moşie arată).
În următoarea scenă pun gaz pe regizorii
Care văd numai prostituate, pidosnici
Şi politruci verdo-roşcovani,
O chem pe Ofelia
Şi dansăm.
O calc pe şosetă, din greşeală,
Fiind bun dansator doar la sol,
Ea simte chemarea şi sloboade plointe,
Uzi până la piele uităm de final.
Acum alunecăm, alunecăm,
Păsări călătoare ne arată umedul Nord,
E lumină, lumină, blândă copilă,
S-a spart felinarul, spectatorii sunt morţi.
Nu crede în bârfe: doar eu sunt nebun
Şi-am spart mânăstirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu