cu buze rosii
în spuza unor nori
si-atâta
jaraticul ascuns
sub valul lor subtire de cenusa.
O raza
ce vine goana din apus
si-aduna aripile si se lasa tremurând
pe-o frunza:
dar prea e grea povara -
si frunza cade.
O, sufletul!
Sa mi-l ascund mai bine-n piept
si mai adânc,
sa nu-l ajunga nici o raza de lumina:
s-ar prabusi.
E toamna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu