Din zborul larg ce-mprejmuie pământul
Cobor la malul Dunării albastre,
Eu ce vă ştiu şi visul, şi cuvîntul,
Şi-s frate bun cu plîngerile voastre.
La mine-aveţi scăparea şi limanul
De-a pururea pe-a vremilor cărare,
Prin rostul meu vorbeaţi cu oceanul.
Voi, tulburate picături din mare...
Azi duhul meu fără popas vă cheamă,
Vă cere-a lumii nouă epopee,
Din mii de guri cu chiot de aramă
Latinitatea strigă din tranşee.
Voi unde sunteţi, rîu cumplit de patimi ?
Urniţi-vă, nu-i vremea de-a mai plînge;
Nevolnicii răscumpără cu lacrimi,
Durerile cari se plătesc cu sînge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu