Nu era bun vorbitor
Şi nici n-avea de gând
Să se ducă pe malul gârlei
Şi să înveţe oratorie.
Avea una din urechi senibilă
Şi auzea cu ea
Preţ de câteva generaţii de ţărani.
Nu-i iubea,
Dar îi înţelegea,
Oricum iubea mai mult oamenii
Decât câinii –
Lucru care i s-a reproşat
Neputându-i-se contesta talentul.
Când zicea cu dragoste monşer
Ţi se încălzea inima
Şi se destupa mintea,
Iar când rostea acelaş cuvânt
Cu dispreţ
Intrai în prima gaură de şarpe.
Visa să fie iubit
Şi a fost,
Dar mai mult şi-a închipuit el că e.
Dar mai mult şi-a închipuit el că e.
Moartea îl pândea dintr-o sticlă
De vodcă rusească, evident,
Şi s-a dovedit mai şireată
Decât isteţimea lui ţărănească
Cu agrafă marca monşer la butonieră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu