Zăpada mieilor

Ce ușor, domnule,

Acoperi tu pământul.

Mă trezisem negru ca păcura,

Ca păcatul nemărturisit,

Ca pietroiul acela agățat de noaptea

Lui Petru

Când a zis că nu prea înțelege

Accentele din Galileea.

Și am ridicat ochii spre cer,

Cum m-ai învățat să deschid

Diminețile.

Lumina ta se așternuse pe pământ,

Albă și netedă

Ca un cearșaf din camera nupțială,

Ca petalele crinului.

Abia am mai tras aer în piept

Și-am reușit să îngân:

Slăvit să fie cel care

Pământuri și nevăzute ceruri

Stăpânește.

Lumină, Domnule!

Lumină, tu.

Curăță pleoapele,

Mângâie genele.

Miel nenuntit.