Epistolă cu M mare, dar nu de tipar

Chiar ieri l-am văzut pe Mihai

Și m-am bucurat pân-la cer

(Primisem o scrisoare

De la căminar

Și-ar fi vrut să știe

Ce mai faci fiii lui

Plecați în cea lume,

Unul mai nelumea

Decât lumea).

Cobora dintr-o caleașcă de aur

(Spițele de la roți erau

Din argint,

Buccea era din platină,

Chișerul din ploaie

Ca să nu lovească

Gleznele).

Caii dădeau din aripi

Ca un poem născut în zori,

Ca bolta de arc

A unui greier

Care respiră în ritmul iubitei.

Nu zbura nimeni,

Nici chiar Mihai,

Totul plutea ca pe ape,

Cum pline corăbii se îndreaptă spre țărm,

Cum Marea cea Mare

Absoarbe  Azovul.

Mantia lui schimba aerul

În cuvinte.

Bătrâne căminar,

Dormi liniștit,

Fiul tău lasă urme:

Păsări din cer

Poposesc în urma-i

Și aplecându-se după miezul

Semințelor

Cântă a primăvară.

Despre ceilalți fii

Nu știu nimic.

Cum nimic nu știu

Despre mine.