E neagră şi
frumoasă,
Crescută la ţară,
Privită de
soarele amiezii
Şi scăldată sub
lună.
Nu e singura
frumoasă la trup,
Cu ochi de
căprioară
Şi mersul ca o
melodie săltăreaţă,
Dar numai ea a
spus
Că sunt iubit pe
merit
Şi nu prin nu
ştiu ce farmec.
A vrut o vreme
Să-şi păstreze
frumuseţea,
Dar zilele
treceau prea greu,
Iar o noapte
făcea cât un an.
Patul
De la o margine
la alta
Era ca un deşert,
Iar odaia cât
drumul pân-la stele.
Doar când auzea
Paşi la fereastră
Intrau grijile-n
sac
Şi-mi şoptea
Că nimeni nu mai
e ca mine
Sub cer.
Acum spuneţi voi,
Fiice ale
Ierusalimului
Şi voi tineri din
Babilon,
Dăcă aţi fi avut
putere
Să rămâneţi la
uşă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu