Eu n-aş
mai fi vâslit,
Ştiam dinainte sfârşitul,
Portul era gălăgios ca o adunătură
De soacre,
Lipseau subiectele
Cum nu mai rămâne fir de mălai
După ce scoate cloşca puii
Din iernare.
Nu iubesc marea, copilo,
Ţărmul e o caldă oprelişte,
Doar ai văzut cum se sperie muşterii de ploaie
Şi-aşi ascund goliciunile
De stropii de viaţă.
Vom face semn de exclamare din vâsle
Şi până pe-înserat
Îţi voi explica
Eroarea
Care a ucis-o pe domnişoara Bovary.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu