Neputinţe

Nu pot merge drept

Pe cărările vieţii, domnule,

Cum nici în copilărie

Nu reuşeam să ar prima brazdă

Fără să ţină cineva

De frâul cailor.

Şi se împotmolea rotila.

Atunci erau cai slabi,

Nemâncaţi,

Ca şi stăpânii

Cărora le furau ruşii grâul

De nu înţelegeau oamenii

De ce au treierat.

Şi li se încovoia grumazul.

De frică nu înţelegeau.

Dar eu înţeleg, domnule,

Cât e de minunat

Să meargă cineva pe drumul drept.

Şi mă împotmolesc

La fiecare pas.