ŢINE-MĂ DE MÂNĂ

Ţine-mă de mână,

Chiar dacă nu-i polei,

Dar îmi voi aminti

De când jucam volei.

Tu erai spectatoare

Nu făceai gălăcie,

Eu nimeream doar plasa

Că te cătam sub iie.

Cu ochii, nu cu mână,

Aş fi roşit pe-atunci

Că nici nu aveai sâni,

Creşteau doar două nuci.

Eram urât ca scoarţa

Unui uscat copac,

De nu mă iubea mamă

Mi-aş fi venit de hac.

Norocul ştie reguli,

Şi stă ca viaţa-n vână,

De-odată a sclipit

Doar că m-ai prins de mână.

E drept că şi roşeaţă

Vorbea clar prin obraz.

(Deşi se scurse-un secol

Îmi pare c-ar fi az).

Că azi, ori ieri, ori mâine

Nu se îndroapă-n beci,

Secundele sunt secoli

De-mi spui că n-ai să pleci.